Participarea la activităţi de plantare reprezintă o modalitate inedită de petrecere a timpului în aer liber şi, implicit, de reducere a stresului.

Înaintea fiecărei plantări, ne asigurăm că toţi cei prezenţi cunosc tehnica de plantare şi deosebesc speciile pe care le vor planta. Deşi nu este complicat să plantezi un puiet, este important să urmezi paşii de mai jos pentru a-i creşte șansele de supravieţuire.

Pasul 1 – Realizarea gropii

Tehnica plantariiFormația de lucru pe care o recomandăm trebuie să fie alcătuită din 2 persoane, un săpător și un plantator. Gropile se realizează cu ajutorul cazmalei sau sapei forestiere și trebuie sa aibă mărimea și forma corespunzătoare sistemului radicelar (rădăcinile) al puieţilor. În principiu, trebuie să fie de formă cilindrică sau prismatică, cu dimensiuni de 30x30x30 cm. Stratul superior de pământ, fiind cel mai fertil datorită litierei de la suprafață, se separă de restul pământului scos din groapă, deoarece va fi primul pământ pus înapoi în groapă, lângă rădăcină.  Pământul scos se mărunţeşte și se îndepărtează resturile vegetale (părți de plante), se culeg și se distrug larvele sau insectele dăunătoare, pietrele și alte obiecte nefolositoare. Este importantă înlăturarea acestora deoarece, prin descompunerea lor, vor rezulta spaţii cu aer în care se vor dezvolta  agenți patogeni  care vor ataca rădăcina.

Pasul 2 – Introducerea puietului

Tehnica de plantareÎnainte de introducerea puietului în groapă, rădăcinile trebuie mocirlite. Puietul se pune în centrul gropii în poziție verticală, astfel încât rădăcinile să capete poziția cât mai apropiată de cea în care a crescut în pepiniera, cât mai naturală, iar colectul trebuie să fie la 2-3 cm sub nivelul gropii. Coletul reprezintă zona intermediară cuprinsă  între baza tulpinii și baza rădăcinii. Acesta trebuie să fie bine îngropat pentru a se evita fenomenul de deșăsare („descălțare”).

Pasul 3 – Introducerea pământului în groapă

Pământul, mărunțit și curățat de resturi vegetale, se introduce treptat în groapă, începând cu cel fertil (care a fost scos inițial). După ce groapa este acoperită o treime, se tasează pământul astfel încât să se realizeze un contact intim cât mai bun între rădăcini și sol, dar cu grijă, pentru a nu dăuna puietului. Recomandăm să fie realizate 3 astfel de tasări intermediare, pentru a evita crearea golurilor de aer. La sfârșit, pământul rămas se tasează la baza tulpinii sub forma concavă (de farfurie), pentru a menține apa cât mai mult în jurul puietului.

Greșeli frecvente în plantarea puieților:

1. Groapa  incorect executată – de cele mai multe ori capătă formă de con, situație în care rădăcinile se vor așeza într-o poziție incomodă și imposibil de tasat.

2. Pământul nu este suficient de afânat – ceea ce îngreunează formarea de vase capilare pentru captarea apei din profunzime solului.Tehnica plantarii

3. Puieții sunt plantați cu  vârfurile rădăcinilor în sus, răsucite și cu coletul descoperit, deasupra nivelului gropii;

4. Tasarea insuficientă a pământului, rămânând goluri de aer în jurul rădăcinilor ce favorizează dezvoltarea agenților patogeni și îngreunează absorția  apei și a substantelor nutritive din sol.

5. Puieții sunt plantați oblic, îngreunând dezvoltarea lor corectă și mai apoi forma forestieră.