• Localizare: comuna Vâlcelele, Judeţul Călăraşi
  • Coordonate GPS:  44.378599, 27.139925
  • Suprafața: 13 ha
  • Data primei plantări: primăvara anului 2008
  • Stare de masiv atinsă, inaugurare pădure 2018
  • Specii plantate: pin negru, stejar, frasin, ulm de Turkestan, sălcioara, sânger, paltin de camp
  • Scurtă poveste a pădurii:

Terenul împădurit din comuna Vâlcelele a fost primul pe care l-am ales pentru desfăşurarea proiectului. Am ajuns în această locaţie prin recomandarea celor de la ITRSV. Primarul de la acea vreme dorea sa împădurească o parcelă de teren ce fusese deja împădurită în 2006 cu fonduri de la Banca Mondială, sub patronatul Ministerului Agriculturii. La momentul respectiv nu a fost realizat un proiect tehnic, astfel că întreaga suprafaţă ce fusese plantată cu salcâmi era total compromisă.

În vara anului 2008, de Ziua Internaţionala a Mediului, în comuna Vâlcelele s-a dat startul activităţilor educaţionale pentru copii. Prima activitate s-a desfăşurat la şcoala generală din Vâlcelele, unde copiii au beneficiat de traininguri pe tema dezvoltării durabile şi a fost organizat un concurs cu premii eco.

Terenul din comuna Vâlcelele a fost degradat din cauză că, la momentul construirii Autostrăzii Soarelui, s-a decopertat suprafaţa terenului agricol aflat în proprietate publică pentru a realiza terasamentul drumului. Astfel, partea fertilă de pământ care se afla la suprafață a fost scoasă, lăsând descoperit terenul din adâncime care nu era la fel de fertil. În același timp, pentru că nu s-a plantat nimic, iar terenul a fost lăsat în paragină, procesul de degradare a continuat.

Pădurea are scopul de a proteja terenurile agricole invecinate, de a reduce fenomenul de degradare prin stabilizarea solului de către arbori şi prin aportul de materie organică.

Suprafața  deja existentă a fost împadurită din fondurile atrase sub umbrela ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă. Pădurea Copiilor le va ingriji și va închide ciclurile de monitorizare a acestor păduri folosindu-se de aceste fonduri.

dsc01620 dsc01630 dsc01634 dsc01636 dsc01639