Luna pădurii 2020 aduce 2 noi comunități în programul Pădurea Copiilor și transformă 10,5 ha de teren neproductiv în scut de apărare împotriva schimbărilor climatice pentru comunele Colelia, jud. Ialomița și Măldăeni, jud. Teleorman.
Noul normal pe care îl trăim în ultimele săptămâni ne plasează în spații închise, departe de ceilalți, însă natura își urmează cursul ei firesc, iar primăvara este sezonul de împăduriri. Chiar și atunci când joburile se mută în mediul online, iar echipele în spatele monitoarelor, misiunea Pădurea Copiilor continuă pentru ca viitorul Sud-Munteniei să fie unul înverzit.
”Daca până acum, în fiecare primăvară, terenurile ce intrau în programul de împăduriri erau împânzite de sute, chiar mii de voluntari, criza cu care încă ne confruntăm ne-a forțat să ne adaptăm la noua realitate și să lucrăm mecanizat. Echipa noastră a făcut tot posibilul ca pandemia să nu afecteze obiectivele stabilite împreuna cu partenerii și finanțatorii campaniei de împăduriri.”
dr. Teodora Pălărie, președintele Asociației Pădurea Copiilor.
Astfel, aproape 62.000 de puieți forestieri au fost plantați mecanizat cu ajutorul utilajului de plantare și a unor grupuri mici de zilieri proveniți din comunitățile locale.
Pilonul central al sezonului de plantare din această primăvară a fost campania ”România plantează pentru mâine”, susținută de OMV Petrom în parteneriat cu 6 ONG-uri, printre care se numără și Asociația Pădurea Copiilor. Dacă planurile inițiale erau de a activa 450 de voluntari într-o acțiune de plantare în data de 21 martie la Colelia, starea de urgență a impus plantarea mecanizată. Folosind utilajul de plantare pe parcursul a 4 zile au fost plantați în Colelia peste 55.000 de puieți de stejar brumăriu, cireș, frasin de Pensilvania, stejar roșu, salcâm, ulm de turkestan, vișin turcesc, arțar, mojdrean, porumbar, sălcioară și sânger. Parteneriatul pentru împăduriri cu OMV Petrom va continua și în toamnă cu ajutorul voluntarilor. Astfel, până la finalul lui 2020, Pădurea Copiilor va realiza 15 hectare de pădure nouă, care vor proteja localitățile și terenurile agricole din zona de câmpie de fenomene extreme precum secetă severă și deșertificare, eroziune de suprafață sau vânturi puternice.
La Măldăeni, în jud, Teleorman, peste 6.500 de puieți forestieri au dat naștere unei oaze de verdeață, la marginea localității, protejând comuna de vânturile puternice cu care se confruntă. Investiția a fost posibila datorită susținerii financiare acordate de Netcentric, a Cognizant Digital Business Romania și Klingspor România, care au ales să se implice în programul de împădurire prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit aferent anului 2019.
Mulțumim tuturor partenerilor care ne-au susținut în campania din această primăvară: OMV Petrom, Avis România, Netcentric, a Cognizant Digital Business Romania și Klingspor România, precum și Consiliul Local Colelia și Consiliul Local Măldăeni pentru sprijinul oferit în derularea acțiunilor.
Asociația Pădurea Copiilor a apărut din dorința de a restabili echilibrul micro-climatic în zona de câmpie, zonă puternic vitregită de lipsa pădurilor, dar și de a crea un model de împădurire ușor de replicat în zona de sud a țării. Misiunea Asociației de a educa oamenii și a realiza păduri în 100 de comunități din Regiunea Sud-Muntenia până în 2035 a plecat de la nevoia enormă de pădure nouă. Peste 350.000 de ha de pădure ar trebui realizate în viitor în Sud-Muntenia pentru a atinge optimul micro-climatic, pădure ce s-ar putea transforma într-un scut de apărare împotriva fenomenelor extreme pentru zona București-Ilfov.
Pădurea Copiilor este un proiect pe termen lung, ce a reușit sa readucă la viață prin împădurire 78 de hectare de terenuri neproductive pentru care nu existau fonduri publice. Dintre acestea, 21 de hectare se află la stare de masiv, cu arbori de 5-6 metri înălțime.
Pentru detalii despre programul de împăduriri și modalității de implicare vă stăm la dispoziție!
Contact:
dr Teodora Pălărie, președinte
0735854169
teodora.palarie@padureacopiilor.ro