Am plantat o livadă terapeutică pentru copiii din cadrul Centrului HOSPICE Casa Speranței de la Adunații Copăceni

O zi de sâmbătă, 28 octombrie 2023, încărcată de emoție, bucurie și energie! Primul eveniment cu voluntari din această toamnă din cadrul programului „România Plantează pentru Mâine”, inițiat de OMV Petrom, a avut loc într-un loc special, la Centrul Socio-Medical HOSPICE Casa Sperantei din Adunații Copăceni. Ne-am unit forțele pentru a crea o livadă terapeutică în beneficiul a peste 100 de copii din cadrul centrului.

Alături de CEO OMV Petrom, Christina Verchere, Directorul Executiv HOSPICE Casa Speranței, Mirela Nemțanu, primarul din Adunații Copăceni, Daniel Rusu, și 90 de voluntari, am plantat pomi fructiferi (diferite soiuri de măr, păr, vișin, cireș, cais, gutui, prun și piersic), cireși japonezi și plante ornamentale (lavanda, trandafiri, salvie, cotoneaster, forsiție și glicină) pe o suprafață de 1250 mp.

Pe lângă activitatea de plantare, pentru a contura livada terapeutică, am creat împreună cu voluntarii o alee de tip pas japonez, am vopsit totemul „Floare de Colț” – simbolul HOSPICE Casa Speranței, și am montat tutori, pentru a ne asigura că pomii fructiferi răzbesc vântului puternic din zonă.

Nu au lipsit atelierele educaționale. Copiii beneficiari prezenți au participat la ateliere de grădinărit și jocuri educative despre mediu. Am plantat împreună cu cei mici crizanteme și mușcate și am învățat print-un joc de mari dimensiuni cum poți ajuta la protejarea și îmbunătățirea mediului înconjurător.

Serviciile terapeutice din centrul de la Copăceni sunt gândite să asigure ingrijirea holistica a copiilor beneficiari si a familiei acestora. Ele se adresează pe de o parte copiilor pacienti, dar și aparținătorilor. Sunt gandite avand la baza cei 4 piloni de îngrijire din paliație: suport psihologic, spiritual, îngrijire medicală și asistență socială.

Mulțumim tuturor voluntarilor care s-au implicat în realizarea acestui proiect minunat!

Citește și pe ECSR.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *