Pădurea Copiilor a încheiat campania de împădurire din primăvara acestui an cu peste 50.000 de puieți plantați în sudul României, pe o suprafață de 30 de hectare, cu implicarea a 648 de voluntari.
Lucrările de plantare și completare au fost efectuate pe terenuri degradate, puse la dispoziție prin hotărâri de consilii locale, în Colelia, Gârbovi, Munteni-Buzău, Urziceni (Județul Ialomița), Bărcănești, Berceni, Filipeștii de Târg (Județul Prahova), Măldăeni, Saelele (Județul Teleorman). În patru din cele nouă comunități, Berceni, Filipeștii de Târg, Munteni-Buzău, localitate nou intrata în program, și Urziceni, au fost înființate păduri noi.
Campania de primăvară 2022 a marcat și crearea primei păduri urbane din Urziceni, într-o zonă adiacentă a Parcului Tineretului, cea mai mare pădure urbană nou înființată până acum la noi în țară. Terenul de 8640 mp a fost pregătit cu sprijinul Forest Design, firmă specializată în managementul pădurilor, după ce anterior, în 2021, a fost realizat un studiu de biodiversitate, ca punct de referință pentru compararea ecosistemului inițial cu cel nou creat.
Caracterizată prin diversitate și densitate, pădurea urbană din Urziceni a fost înființată cu sprijinul OMV Petrom, prin programul România plantează pentru mâine, exclusiv prin implicarea a 469 de voluntari, care au plantat 11.500 de puieți din 30 de specii de arbori. Mulți dintre voluntarii care au participat la plantări sunt elevi de la Colegiul Național „Grigore Moisil”, Urziceni, Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina”, Urziceni, Liceul Teoretic „Traian Lălescu”, Brănești, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, București, Clubul Educațional Cornelia Neagu, București, precum și copii de la organizația Cercetașii României – ALB București.
Șase companii s-au implicat direct, prin sponsorizări și voluntari, în atingerea obiectivelor de împădurire din această primăvară: Alumil România, DPD România, Mercedes-Benz Trucks&Buses România, OMV Petrom, RSystems Europe și Zentiva România.
Leave a Reply