Sport, alergare și relaxare pentru pădurile de mâine. 5000 de oameni sunt invitați la Crosul Pădurii Copiilor 2017!
Asociația Pădurea Copiilor îi invită pe mici și mari la cel mai mare eveniment sportiv dedicat unei cauze de mediu – Crosul Pădurii Copiilor sprijinit de Kaufland România, pe 3 și 4 iunie 2017.
Ediția a 9-a a acestui eveniment aduce o noutate pentru un eveniment european – o probă de stat în iarbă. Pădurea Copiilor păstrează misiunea sa unică de a da viață terenurilor degradate din sudul României prin împădurire, taxele de înscriere fiind donații pentru viitorii codrii ai României. O altă noutate esteorganizarea în paralel a Crosului Pădurii Copiilor în două orașe: București și Ploiești!
Crosul Pădurii Copiilor este organizat anul acesta sub deviza „Creștem vlăstarii Vlăsiei!” și promovează sportul, activitățile în aer liber și responsabilitatea față de natură.
140 de zile ne despart de evenimentul ce oferă ocazia locuitorilor din București și Ploiești, dar nu numai, să alerge, să prețuiască mediul înconjurător, să se relaxeze în iarbă și să contribuie la creșterea de păduri. Pe 3 și 4 iunie, în fiecare dintre cele două orașe, o zi este dedicată curselor de 5, 10 și 15 km, iar cealaltă este pentru activități de familie și „Regăsirea Copilăriei”, unde oameni de toate vârstele se pot bucura de jocuri sportive și ateliere educaționale de mediu. Pe 3 iunie alergăm în Ploiești și pe 4 iunie în București!
Un alt element nou pentru această ediție este decizia organizatorilor de a cronometra timpul de alergare al tuturor participanților în întrecerile de 5, 10 sau 15 km pentru a transforma plăcerea alergării într-o sursă de mândrie personală.
Asociația Pădurea Copiilor pregătește o zi cu probe necompetitive, cum este cursa de 1 km pentru alergarea cu familia. La această întrecere premierea se va face în funcție de numărul de înscriși și de vârsta lor, câștigând familia cea mai numeroasă, dar și familia cu cel mai tânăr și cel mai vârstnic reprezentant.
Adevărata provocare a ediției numărul 9 o reprezintă proba de stat în iarbă, pentru începători și profesioniști. Trei condiții se impun la ambele categorii: renunțarea la orice dispozitive electronice, statul pe iarbă fără întrerupere în timpul alocat și relaxarea deplină. Începătorii pot conversa pentru o jumătate de oră cu cei din jur sau pot lăsa mintea să zburde prin Pădurea Copiilor, iar avansații beneficiază de o oră de meditație ghidată, acompaniată de muzică reconfortantă.
Pentru un început de vară energic, Crosul este însoțit de „Regăsirea Copilăriei”, pe 3 iunie în București și pe 4 iunie în Ploiești. Activitățile propuse au scopul de a încuraja mișcarea și timpul de calitate petrecut în familie, într-o epocă în care dedicăm tot mai puțină vreme sportului, jocului și naturii.
Crosul Pădurii Copiilor se desfășoară încă din 2009, iar anul acesta este o ocazie de a celebra Ziua Copilului și Ziua Internațională a Mediului prin mișcare, recreere și timp petrecut în aer liber.
Evenimentul este susținut pentru al doilea an consecutiv de Kaufland România, ca parte a campaniei sale „Trăiește fresh!”. Contribuția fiecărui participant este o investiție pentru un aer mai curat al generațiilor viitoare.