Douăzeci de elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia pregătesc primele dezbateri publice despre urgența climatică din județul Ialomița, iar în curtea Liceului Pedagogic „Matei Basarab” tocmai a prins viață o murală de artă urbană cu un mesaj puternic despre protejarea mediului. Acesta este bilanțul primelor luni ale proiectului „Dezbatere și Acțiune pentru Slobozia”, lansat de Asociația Pădurea Copiilor în ianuarie 2026.
Proiectul combină două tipuri de intervenție: educație climatică prin dezbateri publice și regenerare urbană participativă în curtea a două licee din oraș. Clubul de Debate al Colegiului Național „Mihai Viteazul” – club recunoscut la nivel național – pregătește o serie de meciuri oratorice deschise publicului larg, în care echipe de elevi vor dezbate moțiuni pe teme climatice, susținând cu argumente pro și contra impactul schimbărilor climatice asupra oamenilor și mediului înconjurător. Evenimentele sunt planificate pentru aprilie – mai 2026 la Casa de Cultură din Slobozia și sunt deschise tuturor liceelor din oraș, părinților și comunității.
Până în prezent, elevii au parcurs mai multe sesiuni de pregătire a argumentelor și au susținut deja un prim meci demonstrativ intern. În paralel, la Liceul Pedagogic „Matei Basarab”, 22 de elevi au participat la începutul lunii martie la un atelier de street art în care au elaborat primele schițe pentru murala „Dialog Climatic Slobozia”. Iar în zilele care au urmat, ideile au prins contur. Elevii pasionați au dat ultimele tușe muralei realizate pe zidurile gri ale unui chioșc din curtea școlii – o lucrare cu un mesaj puternic despre protejarea mediului, vizibilă acum pentru întreaga comunitate. Alți 19 elevi au realizat releveul tehnic al curții, care va sta la baza amenajării unei grădini didactice cu plante, zone de studiu în aer liber și infrastructură pedagogică.




Tot în cadrul proiectului, foișorul din curtea Colegiului Național „Mihai Viteazul” va fi reamenajat și regândit ca un spațiu funcțional mai potrivit pentru învățare în aer liber. Designul amenajării a pornit de la un sondaj în rândul elevilor care a strâns 163 de răspunsuri: peste jumătate dintre cei chestionați declară că nu folosesc mai deloc foișorul în forma sa actuală. Lucrările de reamenajare – acoperiș, structură din lemn, mobilier fix, iluminat și prize exterioare – urmează să demareze în luna aprilie.
Asociația Pădurea Copiilor este prezentă în Slobozia din 2023, când a înființat prima perdea forestieră de protecție a orașului, cu implicarea a peste 475 de voluntari locali și plantarea a peste 51.800 de puieți. Proiectul „Dezbatere și acțiune pentru Slobozia” continuă această prezență, de data aceasta cu focus pe comunitatea școlară și pe educația civică de mediu.
Proiectul „Dezbatere și acțiune pentru Slobozia” este finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități – Slobozia, program coordonat de Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl Romania și implementat în Slobozia de Fundatia Comunitara Prahova.


Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.