Pădurea Copiilor, divizie a ViitorPlus devine asociație independentă

Pădurea Copiilor, divizie a ViitorPlus devine asociație independentă

1 august, 2016

Pădurea Copiilor, divizia de Păduri și Sport a asociației ViitorPlus se transformă în Asociația Pădurea Copiilor Noua entitate va continua, independent de ViitorPlus, proiectele de împădurire și cele sportive.

„Pădurea Copiilor, alături de  voluntari și parteneri corporate, își propune să materializeze noul ei motto : „Creștem Păduri, Terraformăm Comunități!”, prin acțiuni de împădurire (plantare, creștere și îngrijire), schimbarea mentalității la nivel de comunitate prin proiecte educaționale, prin evenimente sportive și acțiuni de protejare a mediului” afirmă Teodora Pălărie, președintele Asociației Pădurea Copiilor.

Pădurea Copiilor și Crosul Pădurii vor fi cele două proiecte principale preluate de noua asociație de la ViitorPlus, iar în scurt timp vor fi lansate inițiative menite să terraformeze comunități.

De-a lungul anilor, asociația ViitorPlus a dezvoltat și a derulat din ce în ce mai multe proiecte și a crescut organizațional până la o structură complexă având mulți angajați, voluntari, colaboratori și parteneri. Din octombrie 2014, derularea activităților separat, pe două divizii, a decurs în beneficiul proiectelor asociației (așa cum confirmă și Raportul anual 2015), ceea ce a condus natural la decizia de a înființa o nouă organizație independentă care să preia și să dezvolte proiectele diviziei de împăduriri și sport. Asociația Pădurea Copiilor va fi condusă din calitatea de președinte de către Teodora Pălărie alături de care va fi un grup de persoane dedicate misiunii de a continua împădurirea terenurilor degradate și dezvoltării unor proiecte care să asigure dezvoltarea sustenabilă a comunităților defavorizate. Consiliului Director al noii asociații i s-au alăturat Andrei Alexandru Gligor, Adina Săniuță, Paul George Nicolae, Felix Zaharia și Răzvan Chiriac. Experiența în domenii diverse – IT, sport, silvicultură, ecologie, juridic, marketing&comunicare – a fondatorilor Asociatiei Pădurea Copiilor constituie o bază solidă pentru dezvoltarea sustenabilă a misiunii de a crește păduri și de a terraforma comunități.

Asociația ViitorPlus va asigura continuitatea activităților întreprinderilor sociale Atelierul de pânză și Recicleta și va continua să deruleze proiectele educaționale Ecoprovocarea, Biroul Eco, Regenesys, amenajarea eco-turistica de la cascada Bigar și Harta Reciclării.  De asemenea, anul 2016 va însemna și lansarea altor proiecte, care vor fi prezentate în curând, după cum confirmă Teia Ciulacu, Președintele ViitorPlus: „Departe de a-și restrânge activitatea, ViitorPlus va dezvolta în continuare proiecte în domeniile – antreprenoriat social, infrastructura de mediu, educație pentru dezvoltare durabilă și voluntariat de mediu. Strategic, ne propunem să lansăm și alte proiecte pe care să le aducem la maturitate și să le ajutăm să se auto-susțină, așa cum se întâmplă astăzi cu Pădurea Copiilor, primul proiect conceput și dezvoltat de asociația noastră.”

Schimbarea juridica din cadrul asociatiei ViitorPlus, vine și cu modificarea componentei Consiliului Director al ViitorPlus: la plecarea Teodorei Pălărie un numar de 6 persoane cu experiență și apropiate asociației va mări numărul de membri care veghează  implementarea unei direcții strategice cât mai bune – Silvia Bogdan, Georgeta Chirană, Doris Stroiescu, Gabriela Iordan, Gabriela Țicu și Lucia Cojocaru.

***

Asociația ViitorPlus a fost înființată în 2006 de Teia Ciulacu, Teodora Pălărie și Mircea Ilie, trei oameni pasionați de protejarea mediului înconjurător, care și-au dorit să se implice direct în conceperea și derularea unor proiecte care să le pună pasiunea în practică. ViitorPlus a fost creată cu scopul de a implementa conceptul dezvoltării durabile la nivel de individ, comunități și organizații, prin proiecte practice, economie socială și educație de mediu.

FAQ – Întrebări frecvente:

Q: De ce se transfera proiectele de păduri și sport către o alta asociație?

A: Încă din 2014, activitățile organizației au fost împărțite în două divizii cu management diferit, schimbarea juridică actuală fiind doar un pas natural în direcția organizării cât mai bune a proiectelor aferente, acestea având un grad de complexitate din ce în ce mai ridicat iar domeniile fiind diferite.

Q: Când are loc transferul?

A: Proiectele Pădurea Copiilor și Crosul Pădurii au fost transferate asociației Pădurea Copiilor la data de 27 iulie 2016.

Q: Ce se întâmplă cu contractele aferente acestor proiecte semnate între ViitorPlus și terți?

A: Toate responsabilitățile contractuale asumate pentru aceste proiecte de către ViitorPlus până la data transferului vor fi preluate și realizate de asociația Pădurea Copiilor, în urma informării prealabile și obținerii acordului părților.

Q: Ce se întâmplă cu fondurile strânse pentru împăduriri în ViitorPlus, până la data transferului?

A: Toate fondurile disponibile aferente împăduririlor au fost transferate către asociația Pădurea Copiilor, aceasta având obligația de a îngriji cele 36 de hectare deja plantate în proiect și de a înființa alte 21 de hectare noi care vor fi raportate distinct în comunicarea externă.

Q: Ce se întâmplă cu angajații și voluntarii din ViitorPlus care activau în divizia de împăduriri și sport?

A: Toate aceste contracte de muncă și voluntariat au fost transferate către asociația Pădurea Copiilor.

Q: Ce proiecte sunt transferate către asociația Pădurea Copiilor?

A: Proiectul de împădurire Pădurea Copiilor, U pick food for good, SNAIL, Regăsirea Copilăriei, Recicleazăa pentru copaci și evenimentul sportiv Crosul Pădurii sunt proiectele transferate către noua asociație Pădurea Copiilor.

Q: Ce proiecte continua în ViitorPlus?

A: Asociația ViitorPlus va asigura continuitatea activităților întreprinderilor sociale Atelierul de pânză și Recicleta  și va continua să deruleze proiectele educaționale Ecoprovocarea, Biroul Eco, Regenesys, amenajarea eco-turistica de la cascada Bigar și Harta Reciclării. ViitorPlus va dezvolta în continuare proiecte în domeniile – antreprenoriat social, infrastructură de mediu, educație pentru dezvoltare durabilă și voluntariat de mediu.

Q: Cu cine iau legatura pentru a discuta diverse proiecte care mă interesează?

A: Pentru proiectele Asociației Pădurea Copiilor, Teodora Pălărie, Președintele asociației, este reprezentantul acesteia în relația cu partenerii (teodora.palarie@padureacopiilor.ro, 0735854169)

Pentru orice proiect aferent asociației ViitorPlus, Teia Ciulacu ramane Președinte și reprezentantul în relațiile cu terții (teia.ciulacu@viitorplus.ro, 0729040079). Orice colaborare se va desfășura în mod distinct, cu fiecare entitate juridică în parte și reprezentanții acestora.

Q: Mai există vreo legătură între asociația ViitorPlus și asociația Pădurea Copiilor?

A: Nu. Din momentul transferului de proiecte, activitățile au fost complet separate și sunt derulate de cele 2 asociații în mod independent, inclusiv Consiliul Director al fiecărei entități juridice este complet diferit.