Seeds 4 EcoEducation – un proiect amânat

130 de prieteni ai Pădurii Copiilor ce au ieșit din zona de confort, au dat like și share dar care au și votat pentru susținerea proiectului Seeds 4 EcoEducation, participant la selecția de proiecte Idei din Țara lui Andrei..

Vă mulțumim!

Dar, din păcate nu a fost de ajuns. Chiar dacă proiectul a fost apreciat  în evaluările comisiei, am pierdut finanțarea. Încă 130 de voturi ar fi fost de ajuns.  Un număr de  voturi mai mare primite de la susținători a favorizat alte proiecte cu punctaj mai mic.
E nevoie să ne implicăm mai mult  în ceea ce credem. Să transmitem mai departe și celorlalți din pasiunea noastră, din speranța noastră.
Doar câte un singur prieten căruia să îi povestim fiecare din noi despre un proiect în care noi credem. Un singur prieten în plus este de ajuns. Pentru ca la următoarele proiecte să avem mai mulți prieteni aproape.
Asociația Pădurea Copiilor înseamnă pe lângă cei care implementează proiecte, voluntari, parteneri, sponsori și susținători,  o generație care își dorește să schimbe paradigmele de gândire viciate de ”merge și așa”, ”la noi nu se poate”, ”de ce eu?”.
Toate proiectele noastre  au un singur scop: cel de a schimba mentalitatea unei generații.
Pentru că această generație are șansa de a-și schimba viitorul.